Etichete
Simt cum vântul îmi răvășește cincizeci de minute petrecute în pielea unui hairstylist. ”Ce drăguț!” mi-am spus plină de dispreț slab. Mă pierd printre chipurile oamenilor… ”ochii lor îi definesc” ”Oare, un străin, ce vede în ochii mei?” Vede dorința arzătoare de libertate, de schimbare majoră? Vede curiozitatea ce nu o pot îngropa față de tot ce ne înconjoară? Vede sufletul meu încătușat? Cum mă simt chiar acum? Ca un fluture prins în palmele unui copil inocent (viața nu e inocentă, e o târfă fără scrupule care se deghizează în Măicuță foarte des, Duminica se închină lui Dumnezeu, iar Lunea se sărută cu Diavolul pe la colțuri). Vreau să evadez, să îmi deschid aripile și să simt adânc că trăiesc.
”De ce fac asta? De ce ne taie aripile înainte de a simți plăcerea zborului? De ce ne obligă să facem parte din ceva ce nu vrem, ceva ce ne distruge cu totul?De ce ne pictează în culorile dorite de ei?” Oricât m-aș plânge, nu rezolv nimic. Așa că pur și simplu, o să fiu EU, o pată de culoare în lumea anostă alb-negru. O să modelez o lume proprie în care toți sunt egali, imposibil de judecat. În care fiecare învață ceea ce își dorește, iar cei care nu se bucură să fie culți, sunt fericiți pentru că pot face o alegere proprie. Suntem infiniți… suntem mult mai mult decât carnea ce îmbracă oasele care se rup cu ușurință. Suntem mult mai mult decât durerea ce o simțim, suntem mult mai mult decât orice sentiment. Suntem mai puternici ca diamantul, suntem imuni la orice. NU EXISTĂ LIMITE! Nimic nu ne poate opri când ceva ne intră în cap. Puterea umană e limitată de rutină. Cine spune că nu putem zbura fără aripi? Cine spune că roșu e roșu, 1 e 1 , litera a e a ?
▼ Never Give Up ▲ 